Românii au început să fugă de mașini second-hand: schimbarea fără precedent în piața auto din România
Nici nu a început bine luna aprilie, iar ACAROM (Asociația Constructorilor de Automobile din România) a publicat cea mai recentă analiză a pieței auto din România, atrăgând atenția asupra unei schimbări fără precedent în preferințele șoferilor români.
Încă de luna trecută, a devenit evident că tot mai mulți români fac un efort suplimentar pentru a-și achiziționa o mașină nouă în defavoarea unui autoturism second-hand. După primul trimestru din 2023, trendul s-a menținut, iar înmatriculările de mașini noi au crescut pe meleaguri mioritice cu 27,56% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Cum arată piața auto din România, după primul trimestru
În primele trei luni din acest an, s-au vândut 36.966 de mașini noi, în creștere de la 29.978 în aceeași perioadă din 2022, conform datelor agregate de ACAROM, citate de economedia.ro. Partea fără precedent din această ecuație autohtonă vizează autoturismele la mâna a doua. Pentru prima oară în România, s-au vândut cu 4,5% mai puține vehicule second-hand față de anul anterior, până la un total de 76.577 de unită, în scădere de la 80.209 unități.
În ceea ce privește preferințele românilor în materie de mașini noi, în perioada ianuarie – martie 2023, lista de mai jos ar trebui să te ajute să-ți formezi o opinie:
- DACIA =13.563 unități
- RENAULT = 3.175 unități
- HYUNDAI = 2.457 unități
- TOYOTA = 2.150 unități
- SKODA = 2.218 unități
- VOLKSWAGEN = 1.965 unități
- FORD = 1.669 unități
- MERCEDES = 1.340 unități
- BMW = 1.244 unități
- SUZUKI = 939 unități
Doar în luna martie 2023, comparativ cu martie 2022, creșterea înmatriculărilor de mașini noi în România a fost de 11,12%, până la un volum de 12.251 de exemplare. Pe partea de second-hand, însă, în mod surprinzător, vorbim de o scădere de 10% față de martie 2022. Astfel, luna trecută amatorii de mașini la mâna a doua s-au orientat către un total de 28.040 unități.
În concluzie, românii par să fie din ce în ce mai sceptici atunci când vine vorba de mașini de la samsari. Chiar și dacă există în 2023 o serie de instrumente de verificare a istoricului mașinii sau a kilometrajului, din ce în ce mai mulți oameni fac un efort financiar semnificativ pentru a se orienta către un bolid nou nouț, cu garanție.